Politică Business Actualitate Evenimente Sport Administraţie Interviu  
Actualitate
A început tabăra de Sculptură de la Craiova
0 Publicat la 2 august 2018, ora 08:29, 1331 / 1211 afişări Micapi
Nota medie 6.3/10 din 41 voturi
   
O nouă ediție plină de fantezie în piatră se anunță la Craiova. Tabăra de Sculptură în Piatră a sunat gongul în fața oficialităților din Craiova: primarul orașului, Mihail Genoiu, viceprimarul Adrian Cosman și administratorul orașului, Sorin Manda.

În prezența oficialităților, cei cinci sculptori și-au prezentat lucrările la care vor lucre timp de o lună în curtea liceului “Constantin Brâncuși”.

 

„Am ales acest loc pentru că este tradițional legat de sculptorul Constantin Brâncuși. Există aici și grinzile din atelierul de la Paris al artistului, iar în cadrul liceului se află un mic muzeu cu câteva din creațiile sale de început”, a declarat Primarul Craiovei, Mihail Genoiu. 

 

“Regenerarea spațiilor urbane, mai ales prin intermediul artei, este, de-altfel, una dintre prioritățile noastre, ale administrației locale. Să nu uităm că, în ultimii ani, am fost felicitați de oficialități și turiști din țară și străinătate vizavi de felul in care au prins viață parcurile din Craiova, inclusiv datorită operelor de artă amplasate”, a mai declarat primarul Craiovei, Mihail Genoiu.

 

Cei cinci artiști: Masha Paunovic(Serbia), Ayhan Kayapinar (Turcia), Anna Korver (Noua Zeelandă), Emilian Popescu și Petre Virgiliu Mogoșanu (România) vor avea ca temă momentul istoric al Marii Uniri de la 1918.

“Sub egida anului European al Patrimoniului Cultural, ediția de anul acesta se înscrie în tema dedicată Centenarului Marii Uniri. Astăzi, dăm startul creativității împreună cu cinci artiști din patru țări, care vor transforma, timp de o lună, cea mai puternică marmură din România și una dintre cele mai apreciate din Europa în cinci opere de creație”, a declarat Remus Vlăsceanu, manager al Casei de Cultură Traian Demetrescu.

 

Simpozionul Internaţional de Sculptură „Drumuri Brâncuşiene” 2018 reprezintă o acţiune creativă dar şi creatoare de opere de patrimoniu cultural. Autoare a peste 30 de lucrări de sculptură în marmură, Craiova este un brand cultural la nivel internaţional.

 

 

 

 
afiseaza mai multe
Adaugă un comentariu
Doresc să primesc un email când cineva comentează
Cei care doresc să fie informaţi în momentul în care un vizitator publică un comentariu nou, pot bifa căsuţa de sub câmpul e-mail.
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Contact:
Adresă: str. M. Kogalniceanu, nr. 3
Craiova, Dolj
Telefon: 0351 431 881
E-mail: anunturi[at]micapi.ro