Politică Business Actualitate Evenimente Sport Administraţie Interviu  
Actualitate
Absolvenții liceelor și universităților de profil vor face parte din Colectivul artistic al Teatrului Muzical " Ambasadorii"
0 Publicat la 9 ianuarie 2019, ora 18:55, 2273 / 2152 afişări + Revista Micapi
Nota medie 6.1/10 din 460 voturi
   

Guvernul României a adoptat în ședința de miercuri, 9 ianuarie a.c., o Hotărâre privind înfiinţarea şi funcţionarea Teatrului Muzical "Ambasadorii", precum şi pentru modificarea şi completarea Anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.

Astfel, la inițiativa Uniunii Criticilor Muzicali și a Forumului Muzical Român, s-a considerat necesară înființarea unei noi instituții publice de spectacole şi concerte, în subordinea Ministerului Culturii și Identității Naționale. Colectivul artistic al Teatrului Muzical "Ambasadorii" va fi compus din absolvenții liceelor și universităților de profil, oferind în acest fel locuri de muncă pentru tinerii artiști.

„Într-o lume digitală în care tinerii sunt, pe bună dreptate, orientați către cunoaștere prin intermediul social media, ne propunem ca instituția nou înființată să reprezinte o ofertă atractivă pentru publicul tânăr, deschizând o poartă către educație, prin cultură”, a explicat Ministrul Culturii și Identității Naționale, Valer-Daniel Breaz.

Teatrul Muzical "Ambasadorii" va funcţiona ca instituţie publică de spectacole şi concerte, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, conform prevederilor OUG nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic, cu modificările și completările ulterioare.

Instituția va fi condusă de un manager desemnat pe baza unui concurs de proiecte de management, organizat în conformitate cu prevederile OUG nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările și completările ulterioare.

 

 
afiseaza mai multe
Adaugă un comentariu
Doresc să primesc un email când cineva comentează
Cei care doresc să fie informaţi în momentul în care un vizitator publică un comentariu nou, pot bifa căsuţa de sub câmpul e-mail.
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Contact:
Adresă: str. M. Kogalniceanu, nr. 3
Craiova, Dolj
Telefon: 0351 431 881
E-mail: anunturi[at]micapi.ro