Politică Business Actualitate Evenimente Sport Administraţie Interviu  
Actualitate Cel mai simpatic primar din România recidivează
One man show: Marian Vanghelie
0 Publicat la 1 aprilie 2013, ora 12:18, 2435 / 1131 afişări Cosmin HORJAN
Nota medie 6.1/10 din 924 voturi
   
Primarul Sectorului 5 Bucureşti, Marian Vanghelie, a făcut spectacol la conferinţa municipală a PSD Craiova, de săptămâna trecută. Exact ca la show-urile de stand-up comedy, Vanghelie a cucerit publicul de la primele vorbe. Pe tot parcursul speech-ului său, care a durat în jur de 15 minute, primarul a vorbit puţin de bucătăria internă a partidului, şi-a mărturisit iubirea pentru Lia Olguţa Vasilescu, l-a botezat pe Claudiu Manda (deputat de Dolj) şi şi-a arătat admiraţia faţă de Valeriu Zgonea, în stilul său.

Vanghelie, mardeiaşul blajin: „Nu îi bat, mă uit atent la ei”

 

„Eu cred că, de dimineaţă până seara, după ce câştig şi până se termină mandatul, nu fac altceva, indiferent de ce fac, şi acum cred că fără să vreau, fac tot campanie. Şi dacă fac străzi, şi dacă îi bat pe unii. Tot campanie fac, o fac ca să câştig, pentru că tre` să câştig. Io nu ştiu să pierd. Bineînţeles, vreau să o luaţi cu ghilimelele de rigoare, nu îi bat. Mă uit atent la ei. Câteodată mai e necesar. Fac o paranteză. Nu ştiu dacă aţi văzut, nu pe gugăl, nici pe goagăl, da` uitaţi-vă pe cancan.ro că m-au supărat un pic şi am avut un mic incident cu ei”.

„În partidul nostru, ca să vă spun încă câteva cuvinte...Olguţa, de-aia m-ai chemat, ca să spun ce gândesc, nu? Eu, să ştii că de obicei spun ce gândesc. De-aia spun că Olguţa e curajoasă. La mulţi în partid le e frică: „Bă, îi dăm cuvântu` lu` Vanghelie, nu-i dăm cuvântu`? Ce-o spune, ce n-o spune? Spun lucruri de bine”.

 

Vizionarul

 

„Io mi-am dorit, într-o perioadă când Claudiu Manta s-a bătut cu domnul ministru Bănicioiu, io am fost cu tot sufletul alături de Claudiu Manta. Nu că mi-ar place, că nu mi-ar place că a câştigat domnul Bănicioiu, da` mi-aş fi dorit să câştige Claudiu Manta atuncea, sincer”.

 

Eruditul suburban

 

„Stimaţi colegi, trebuie să spunem lucrurilor pe nume. E cel mai frumos. Ştii de la ce să te aştepţi de la intorlocutorul tău. Dacă io-i spun colegului de aici, din rândul doi: „Te votez şi pe tine, da` îl votez şi p-ăsta din primul rând”. Aş spune un cuvânt popular: asta e mangleală, îmi cer scuze. Asta e mangleală! Şi m-a întrebat cineva la Divertis ce înseamnă mangleală: e superlativul la cardeală, pentru cine nu ştie”

„Eu aş aprecia mult mai mult un coleg care îmi spune la congres: „Marian, nu te pot vota!”. „Foarte bine. Te iubesc! Să-mi spui de ce nu mă poţi vota!”.

 

Intelectualul

 

„Eu am să-mi cer scuze. Mulţi dintre dumneavoastră aţi fost absolvenţi, poate, de foarte multe facultăţi. N-am avut timp să-mi termin studiile. Mi le termin acuma, mi le termin şi-i atenţionez p-ăia care credeau că nu le termin. Şi dup-aia discutăm noi cu Lolek, cu Bolek, cu tot ce vor ei. Momentan mă antrenez”.

 

Îndrăgostitul

 

„Io o iubesc pe Olguţa, ca să ştiţi. În sensul corect al lucrurilor şi al sensul cel mai curat şi cel mai bun, pentru că...când a venit în acest partid, m-a căutat şi pe mine şi sunt mândru pentru acest lucru. A venit alături cu Claudiu Manta şi am stat şi am discutat şi io am vrut să vină Olguţa în acest partid. A vrut şi preşedintele de la acea vreme, dar eu mi-am dorit să vină pentru că am văzut-o şi am simţit că poate într-adevăr să fie un lider. Şi nu trebuie să ne fie frică de lideri...Un lider adevărat nu se înconjoară decât de lideri, nu de oameni care nu fac decât pantofii”.

 

Vrăjitorul

 

„Nu ştiu dacă m-aţi văzut că sunt prieten şi cu Moş Crăciun din Cişmigiu. Şi mă ajută pe mine, m-a ajutat în viaţă. Pentru că câteodată există un Dumnezeu. Acel Dumnezeu te ajută pentru că vede că şi tu vrei să faci ceva pentru semenii tăi, nu doar să vrăjim, să vrăjim, să vrăjim”.

 

Vanghelie despre Zgonea: „Io am găsit un ţăran perfect”

 

„Am zis în felul următor: Io am găsit un ţăran perfect şi intelectual. Şi vreau să-l susţinem la Bucureşti pe Valeriu Zgonea. Să nu se înţeleagă greşit cuvântul: în sensul cel mai bun şi românesc”

 

„Victor Ponta a crescut foarte mult. Eu astăzi (...) sunt mândru că Victor Ponta joacă bine. Şi când spun că joacă bine, e bine aşa”.

„Dacă ştim să ne implicăm, rămânem 10 – 15 ani. Dacă nu, vom avea aceleaşi probleme, exact care le au colegii aceia portocalii, care se bat între ei şi nu mai ştiu ce culoare poartă la gât”.

 

 
afiseaza mai multe
Adaugă un comentariu
Doresc să primesc un email când cineva comentează
Cei care doresc să fie informaţi în momentul în care un vizitator publică un comentariu nou, pot bifa căsuţa de sub câmpul e-mail.
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Contact:
Adresă: str. M. Kogalniceanu, nr. 3
Craiova, Dolj
Telefon: 0351 431 881
E-mail: anunturi[at]micapi.ro