Politică Business Actualitate Evenimente Sport Administraţie Interviu  
Actualitate
Patru oferte pentru drumul Craiova - Cetate
0 Publicat la 23 octombrie 2019, ora 07:14, 602 / 550 afişări + Revista Micapi
Nota medie 6.0/10 din 72 voturi
   

Contractul pentru modernizarea drumului județean 552 Craiova – Cetate intră în etapa evaluării, la expirarea termenului limită înregistrându-se câte 4 oferte pentru fiecare dintre cele 2 loturi în care este împărțit. Este îmbucurător, în acest sens, interesul manifestat de firmele de profil față de licitația pentru atribuirea lucrărilor. Desigur că, din acest punct de vedere, o contribuție majoră a avut-o și actualizarea documentației de către proiectant, aprobată de plenul CJ în luna mai, prin care valoarea totală a fost majorată la aproximativ 50 de milioane de euro, din care aproape 46 de milioane de euro pentru executarea lucrărilor.
Suma reflectă în mod direct dimensiunea și complexitatea acestei investiții, deoarece vorbim despre unul dintre principalele drumuri din rețeaua județeană, cu o lungime de peste 67 de kilometri, care asigură conexiunea între municipiul Craiova și 7 comune, traversând un areal cu aproape 330.000 de locuitori. Tocmai această amploare a determinat segmentarea în 2 loturi, pentru o abordare cât mai eficientă, și sperăm ca până cel târziu în primăvara anului viitor să avem desemnați constructorii pentru ambele tronsoane. Doresc să evidențiez faptul că proiectul privind DJ 552 Craiova – Cetate s-a aflat în permanență și rămâne în centrul preocupărilor noastre.

 
afiseaza mai multe
Adaugă un comentariu
Doresc să primesc un email când cineva comentează
Cei care doresc să fie informaţi în momentul în care un vizitator publică un comentariu nou, pot bifa căsuţa de sub câmpul e-mail.
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Contact:
Adresă: str. M. Kogalniceanu, nr. 3
Craiova, Dolj
Telefon: 0351 431 881
E-mail: anunturi[at]micapi.ro