Politică Business Actualitate Evenimente Sport Administraţie Interviu  
Actualitate
Salubritate Craiova, în pregătiri pentru sezonul rece
0 Publicat la 2 octombrie 2017, ora 19:01, 1013 / 999 afişări Micapi
Nota medie 6.0/10 din 57 voturi
   
Deszăpezirea străzilor din Craiova va fi realizată, în iarna 2017-2018, cu aproape 100 de utilaje, în cazul unor căderi masive de zăpadă.
Publicitate

SC Salubritate Craiova SRL, societate care are în sarcină deszăpezirea căilor publice din Craiova, a demarat procedura de licitație deschisă pentru închirierea unor utilaje necesare desfășurării acestei activități în iarna 2017-2018, termenul limită pentru depunerea ofertelor fiind 1 noiembrie 2017.

Potrivit anunțului publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, societatea va închiria de la terți, în funcție de condițiile meteorologice existente, minim 36 și maxim 55 de utilaje cu șofer împărțite în zece loturi (lotul 1- tractoare rutiere de minim 60 CP echipate cu plug(semigreder)/lamă pentru împins zăpada și remorcă pentru transport, lotul 2-tractoare rutiere de minim 60 CP cu echipament pentru împrăștiat material antiderapant și remorcă pentru transport, lotul 3- autogredere de minim 80 CP pentru împins zăpada, lotul 4- vehicule de gospodărie comunală cu lamă și sărăriță pentru activitatea de deszăpezire, lotul 5- vehicule ≥16 tone cu lamă și sărăriță pentru activitatea de deszăpezire, lotul 6- încărcătoare frontale cu cupă ≥ 3 mc pentru activitatea de deszăpezire, lotul 7- încărcătoare frontale cu cupă și lamă pentru activitatea de deszăpezire, lotul 8- autobasculante ≥ 16 tone, pentru transport, lotul 9- autobasculante 7-16 tone, pentru transport, lotul 10- vehicule de gospodărie comunală echipate cu sistem de turbofreză pentru activitatea de deszăpezire). Cele 10 acorduri cadru urmează a fi încheiate pentru perioada 15 noiembrie 2017-15 martie 2018.

"Analizând evoluția licitațiilor deschise pentru închirierea utilajelor folosite la deszăpezire, organizate de societatea noastră în ultimii ani, SC Salubritate Craiova SRL a decis în acest an să se alinieze realităților din piață și să introducă, pentru fiecare lot în parte, un număr minim și un număr maxim de ore de acționare, precum și un număr minim și un număr maxim de ore de așteptare", a declarat Mihai Butari, director general al SC Salubritate Craiova SRL.

 

Alături de vehiculele industriale închiriate, menținerea în stare de funcțiune a căilor publice din Craiova va fi asigurată și de cele 37 utilaje ale SC Salubritate Craiova SRL.

În ceea ce privește aprovizionarea cu material antiderapant, în prezent, SC Salubritate Craiova SRL are în stoc 867,88 tone de sare, 523,46 metri cubi de nisip și 10,28 tone de clorură de calciu.

 
afiseaza mai multe
Adaugă un comentariu
Doresc să primesc un email când cineva comentează
Cei care doresc să fie informaţi în momentul în care un vizitator publică un comentariu nou, pot bifa căsuţa de sub câmpul e-mail.
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Contact:
Adresă: str. M. Kogalniceanu, nr. 3
Craiova, Dolj
Telefon: 0351 431 881
E-mail: anunturi[at]micapi.ro