Politică Business Actualitate Evenimente Sport Administraţie Interviu  
Actualitate „Omul din Castranova“, o carte despre ororile celui de-al Doilea Război Mondial
Scriitorul Eurgen Negrici: Avem de refăcut o istorie literară
0 Publicat la 24 octombrie 2018, ora 07:57, 1270 / 1223 afişări Micapi
Nota medie 6.0/10 din 94 voturi
   
În prezența câtorva zeci de locuitori ai comunei, precum și numeroși oaspeți din mediul academic și literar, profesorul Eugen Negrici și-a lansat volumul „Omul din Castranova“, o cartea construită pe povestea reală a unui soldat român, originar din Castranova, care a trecut prin experienţe limită în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Autorul, care și-a descris lucrarea ca fiind „o replică la toată literatura de război scrisă în comunism“, pe care a descris-o ca fiind „prosovietică, miorlăită și ridiolă“, spune că și-ar dori ca această carte să fie doar începutul, iar exemplul său să fie urmat de cât mai mulți scriitori deoarece „ avem de refăcut o istorie literară“.
Publicitate

Într-o dimineață mohorâtă de toamnă, sala mare a Căminului Cultural din comuna Castranova s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru cele câteva zeci de săteni care au venit să asiste la lansarea volumului „Omul din Castranova“, scrisă de profesorul Eugen Negrici, critic și istoric literar. Interesul acestora pentru cartea care descrie experiențele unui soldat român care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial nu este întâmplător, Victor Măceșanu, personajul principal, fiind fiu al satului, bunicul actualului primar al localității, Dumitru Măceșanu. „Bucuria, dar şi emoţia care probabil mi se şi simte în voce, este cu atât mai mare întrucât eroul cărții este bunicul meu patern. Cu siguranţă Castranova a avut mulţi eroi, dar nu toţi au avut şansa de a întâlni un om precum domnul profesor dr. Eugen Negrici, căruia să îi destăinuie povestea şi, la un moment dat, să fie scrisă“, a spus, vizibil emoționat, Dumitru Măceșanu, edilul comunei.

Prezent la eveniment, Gabriel Coşoveanu, fostul președinte al Uniunii Scriitorilor din România – filiala Craiova, a scos în evidență că Victor Măceșanu este doar unul dintre numeroșii eroi tăcuți ai României, care nu au căutat niciodată gloria sau faima. „Anul Centenarului este încărcat de tot felul de formule. Auzim de Anul Centenarului până la saţietate, în fiecare zi la televizor şi din tot felul de surse. Atâta doar că Centenar înseamnă a sărbători eroii şi amestecăm valorile într-o «bună tradiţie valahă» şi punem vedete mediatice la grămadă cu oameni care într-adevăr au făcut istorie în această ţară. Mulţi dintre ei într-adevăr discreţi, tăcuţi, cum este eroul dumneavoastră, dar şi al nostru, Măceşanu şi n-ai cum să nu te gândeşti la formula lui Vaclav Havel, un simbol al acelei lupte care a fost până la urmă câştigată în mod democratic în anumite părţi ale lumii, acea luptă pentru restaurarea unor valori, care a vorbit despre «puterea celor fără de putere». Eroul acesta, Măceşanu, a fost un om care nu şi-a dorit glorie. Şi atunci intervine cineva, dacă intervine, care pune pe acel om pe o anumită orbită şi îl face cunoscut şi parte din această cunoaştere şi recunoaştere ne adună pe noi astăzi, aici“, a precizat Gabriel Coșoveanu.  

„Avem nevoie de o literatură întemeiată pe realism“
Critic și istoric literar, profesorul universitar Eugen Negrici, fost decan al Facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova, a declarat că, din punctul său de vedere, România nu are acum o literatură de război şi își dorește ca volumul „Omul din Castranova“ să deschidă o linie în care toţi cei care îşi mai amintesc de acele vremuri, care au ascultat poveşti de la bunicii și părinţii lor, să pună pe hârtie acele memorii. „Am aşteptat mult să scot cartea asta, dar sunt într-un elan al recuperării istoriei noastre. Am publicat o carte al unui prieten al tatălui meu, colonelul Păsat, despre prizonieratul în Rusia şi vă anunţ că o să public memoriile de război ale tatălui meu. (...) Cartea aceasta (Omul din Castranova – n.red.) este pentru un erou anonim. Este, dacă vreţi, o replică la toată literatura noastră de război scrisă în comunism care a fost prosovietică, miorlăită, ridiolă până la urmă. Acele filme fals eroice care ne-au făcut să constatăm astăzi că nu avem o literatură de război şi aş vrea ca această carte să deschidă o linie în care toţi cei care îşi mai amintesc de vremurile acelea, care au ascultat poveşti de la bunicii lor, de la părinţii lor, să scrie să facă ceva să lăsăm despre înfricoşător război care a fost cel de-al Doilea Război Mondial, (...) un război sinistrisim care nu există marcat în literatura română. Ce a făcut Sadoveanu e o ruşine, îmi pare rău că trebuie să spun. Marin Preda, ridicol! Trebuie făcută o literatură întemeiată pe realism şi pe adevărul imediat. De aia mi-am şi ales un scenariu în care toate amănuntele sunt lăsate la o parte. Numai imaginea există, numai mişcarea în spaţiu. Asta trebuie făcut, pentru că asta convinge. Vorbele goale, eroice, măreţiile româneşti nu conving. Faptele acestui om, ele sunt în stare să ne readucă măreţia României şi încrederea în noi. Astfel de cărţi şi îmi doresc să se scrie cărţi mai bune decât acestea şi mai mari. Să fie un elan al redescoperirii acestor momente tragice al redescoperirii noastre. Nici colectivizarea nu e bine analizată în cărţi. Sunt atâtea fenomene îngrozitoare care au existat după 1941 la noi care nu au fost consemnate bine. Avem de refăcut o istorie de refăcut o istorie literară! Asta aş fi vrut de la urmaşii generaţiei mele“, a precizat Eurgen Negrici.  

 

La eveniment au participat, printre alții, prorectorul universitar Nicu Panea – fost prorector al Universității din Craiova, Gabriel Coșoveanu – fostul președinte al Uniunii Scriitorilor din România – filiala Craiova , profesoara Nina Auror Bălan, sau deputatul PNL Nicolae Giugea, precum și numeroși oameni ai literelor, foști elevi ai profesorului Eugen Negrici.  

„Omul din Castranova“ (Protoscenariu) de Eugen Negrici - (Editura Cartea Românească, Colecția Cartea de proză, 2018)

 

 
afiseaza mai multe
Adaugă un comentariu
Doresc să primesc un email când cineva comentează
Cei care doresc să fie informaţi în momentul în care un vizitator publică un comentariu nou, pot bifa căsuţa de sub câmpul e-mail.
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Contact:
Adresă: str. M. Kogalniceanu, nr. 3
Craiova, Dolj
Telefon: 0351 431 881
E-mail: anunturi[at]micapi.ro