Politică Business Actualitate Evenimente Sport Administraţie Interviu  
Actualitate
Universitatea, pregătită să pună în lesă câinii dinamovişti
0 Publicat la 22 octombrie 2015, ora 15:56, 2030 / 1038 afişări Cătălin Praja
Nota medie 6.0/10 din 498 voturi
   
Craiova va întâlni duminică pe Dinamo Bucureşti, pe teren propriu. Meciul, unul al orgoliilor, nu pare a-i speria pe alb-albaştrii.

„Ca de fiecare dată un meci Universitatea – Dinamo declanșează orgolii mari. Confruntările cu ei sunt mult mai aprige, au altă încărcătură atât în teren, dar mai ales în tribună. Astfel, indiferent că ești din Insulele Capului Verde ori din Bulgaria pentru un astfel de joc trebuie să fi capacitat la maxim. E o altă stare de competiție, o presiune pozitivă. Este unul dintre jocurile grele pe care le avem. Dinamo a făcut foarte multe transferuri, Gnohere și Essombe au înscris de fiecare dată, nu știu unde ar fi fost echipa bucureșteană fără golurile lor. Au avut și avantajul că etapă de etapă au putut folosi cam același 11, în special linia de fundași a fost aceeași, față de noi care am avut de fiecare dată probleme pe fundul terenului și a trebuit să improvizăm. Venirea lui Vali Iliev este de bun augur, este un lider de echipă, iar cu timpul, cu siguranță, vom crește în organizarea jocului. Cel mai important pentru meciul de duminică este să nu facem greșeli individuale. Și astfel vom putea să recuperăm punctele pierdute nemeritat la Botoșani“, a declarat antrenorul Craiovei.

 

 

Ultima achiziţie a Universităţii, Valentin Iliev a declarat: „Eu vreau să câștig împotriva oricărei echipe, nu doar contra lui Dinamo sau Steaua. Victoria este cea mai importantă. Duminică vom face tot ce este posibil să învingem. Nu este important cine marchează, ci să dăm un gol mai mult decât adversarul. Fiecare meci este special, nu doar cele împotriva rivalelor din București. Este adevărat, în atacul lui Dinamo sunt jucători buni, Gnohere și Essombe, dar fotbalul nu se joacă între doi-trei jucători, iar noi trebuie să demonstrăm că formăm o echipă cu caracter. Iar în scurta perioadă în care am venit am văzut că la echipă avem un colectiv foarte bun, băieți senzaționali“.  

 
afiseaza mai multe
Adaugă un comentariu
Doresc să primesc un email când cineva comentează
Cei care doresc să fie informaţi în momentul în care un vizitator publică un comentariu nou, pot bifa căsuţa de sub câmpul e-mail.
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Contact:
Adresă: str. M. Kogalniceanu, nr. 3
Craiova, Dolj
Telefon: 0351 431 881
E-mail: anunturi[at]micapi.ro