Politică Business Actualitate Evenimente Sport Administraţie Interviu  
Actualitate Premierul îi ţine în priză pe primari
Victor Ponta: „Nu am renunţat ideea descentralizării”
0 Publicat la 29 iulie 2014, ora 15:54, 2702 / 1037 afişări +Cosmin Horjan
Nota medie 6.0/10 din 510 voturi
   
Prim-ministrul Victor Ponta a anunţat că nu renunţă la proiectul descentralizării, cu toate că judecătorii Curţii Constituţionale au decis, la începutul acestui an, că legea descentralizării este neconstituţională.

Potrivit premierului Victor Ponta, problema descentralizării administrative va fi reluată imediat după încheierea alegerilor prezidenţiale din luna noiembrie. „Eu n-am renunţat deloc la ideea că cea mai bună soluţie în România e descentralizarea. Îmi pare foarte rău prima versiune a fost considerată neconstituţională şi nu a fost acceptată. Am luat observaţiile Curţii Constituţionale şi le vom face cum au zis ei. Dar, dacă mă întrebaţi, aici e vorba de o viziune. Eu tot cred că vă puteţi ocupa mult mai bine de problemele locale. Avem în România o regie care e mai tare şi decât Guvernul, şi decât Parlamentul, şi decât toată lumea. RADEF-ul, sau cum se numeşte? Aia cu cinematografele. Domn`e, n-a reuşit nimeni, nici Guvernul Boc, nici Guvernul Ungureanu, nici noi. Ei sunt acolo cu ai lor. Aveţi toţi în oraşe cinematografe părăsite, cu şobolani, cu tot felul de lucruri, de copii ai străzii. Am schimbat CA, am încercat, am făcut legea, nu pot să o aplic. Aveţi multe alte probleme. Aveţi case ale sindicatelor care cad pe dvs. Am vrut să trecem palatele copiilor, ni s-a spus că e neconstituţională. Nu mai vorbesc de stadioane şi săli. Trebuie ca după ce scăpăm de nebunia asta electorală, politică, să nu abandonăm ideea cu descentralizarea. Eu tot cred că cea mai bună soluţie e descentralizarea şi tot cred că primari, consilii locale şi judeţene administrează mai bine decât o face un minister, de la Bucureşti. Deci, dacă vreţi, nu rezolvăm astăzi această problemă, dar vă rog să nu v-o ştergeţi din minte! Să nu vă daţi bătuţi, că eu nu mă dau bătut! În 2015 trebuie să o luăm de la capăt, cum a zis Curtea Constituţională. Nu pe toate odată, le luăm pe rând”, a declarat Victor Ponta.

Premierul României a participat marţi la o întâlnire a Asociaţiei Municipiilor din România, care a avut loc la sediul Primăriei Craiova. Înainte de a fi prezent la această întâlnire, prim-ministrul s-a deplasat în mai multe localităţi din judeţul Dolj afectate de inundaţii. Totodată, acesta a luat parte şi la lucrările unui comandament de urgenţă întrunit la Prefectura Dolj, unde s-a aflat în legătură directă prin videoconferinţă cu reprezentanţi ai autorităţilor locale din ţară. Victor Ponta a precizat că la rectificarea de buget, care va avea loc vineri, vor fi alocaţi bani din fondul de rezervă pentru intervenţii în localităţile afectate de inundaţii.

 

 
afiseaza mai multe
Adaugă un comentariu
Doresc să primesc un email când cineva comentează
Cei care doresc să fie informaţi în momentul în care un vizitator publică un comentariu nou, pot bifa căsuţa de sub câmpul e-mail.
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Contact:
Adresă: str. M. Kogalniceanu, nr. 3
Craiova, Dolj
Telefon: 0351 431 881
E-mail: anunturi[at]micapi.ro