Politică Business Actualitate Evenimente Sport Administraţie Interviu  
Actualitate
Deputatul Alina Tănăsescu (PSD): Criza examenului de rezidenţiat pornită de Iohannis, rezolvată de Parlament!
0 Publicat la 31 octombrie 2019, ora 10:01, 852 / 662 afişări + Revista Micapi
Nota medie 6.0/10 din 108 voturi
   
Vă mulţumim pentru votul acordat!

Alina Tănăsescu, deputat PSD de Dolj, a declarat marţi că parlamentarii au dat, din nou, dovadă de responsabilitate şi au venit în sprijinul absolvenţilor facultăţilor de medicină, adoptând un proiect de lege care permite organizarea examenului de rezidenţiat la începutul lunii decembrie. Alina Tănăsescu spune că, fără intervenţia Parlamentului, examenul de rezidenţiat era imposibil de organizat, ceea ce ar fi fost catastrofal pentru câteva mii de viitori medici. „În vreme ce noi, PSD, am făcut tot posibilul pentru a sprijinii medicii şi sistemul sanitar românesc, preşedintele Klaus Iohannis a fost aproape de a provoca o catastrofă în acest domeniu. Inconştienţa de care a dat dovadă, refuzând să numească un ministru la Educaţie, a blocat organizarea examenului de rezidenţiat, motiv pentru care acesta a şi fost amânat pentru data de 8 decembrie. Din fericire, împreună cu colegii de la Senat şi Camera Deputaţilor, am adoptat un proiect de lege prin care s-a stabilit ca Ministerul Sănătății să fie unicul responsabil și semnatar al Ordinelor care reglementează efectiv desfășurarea examenului. A fost o soluţie extremă, dar absolut necesară. Ne plângem că nu avem medici în spitale, iar preşedintele Iohannis blochează examenul de rezidenţiat. Aşa ceva este de neacceptat“, a precizat deputatul PSD. Alina Tănăsescu spune că o parte din vină o poartă şi PNL, care s-a grăbit să dea jos un Guvern, doar pentru a se lamenta apoi că nu reuşesc să pună altul în loc. „Examenul de rezidenţiat este doar una dintre problemele născute ca urmare a ambiţiei toxice a preşedintelui Iohannis de a avea guvernul său. PNL, ajutat şi de alte partide, a sărit imediat să doboare Guvernul PSD, însă fără a avea garanţia că pot pune altceva în loc. Şi am ajuns azi în situaţia în   care problemele societăţii şi ale cetăţenilor nu pot fi rezolvate pentru că suntem într-un blocaj. Dar, sunt convinsă că aceste lucruri nu vor rămâne nesancţionate de către români“, a menţionat parlamentarul doljean. Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat marţi un proiect de lege prin care s-a stabilit ca Ministerul Sănătății să fie unicul responsabil și semnatar al Ordinelor care reglementează efectiv desfășurarea examenului de rezidenţiat. Totodată, plenul a decis să menţină modificarea propusă de colegii senatori care crește numărul de locuri scoase la examen, făcându-l egal cu numărul absolvenților de anul acesta al tuturor Facultăților de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie. Este vorba despre un număr de absolvenți ai promoției 2019 în medicină, medicină dentară și farmacie.

 

 

 
afiseaza mai multe
Adaugă un comentariu
Doresc să primesc un email când cineva comentează
Cei care doresc să fie informaţi în momentul în care un vizitator publică un comentariu nou, pot bifa căsuţa de sub câmpul e-mail.
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Contact:
Adresă: str. M. Kogalniceanu, nr. 3
Craiova, Dolj
Telefon: 0351 431 881
E-mail: anunturi[at]micapi.ro