Politică Business Actualitate Evenimente Sport Administraţie Interviu  
Sport
Trebuie să ne revenim! Lupta pentru podium și Cupa României continuă!
0 Publicat la 10 aprilie 2018, ora 16:47, 2428 / 2335 afişări Răzvan Iova
Nota medie 5.9/10 din 151 voturi
   
Universitatea Craiova a fost surclasată de FCSB, scor 2-0, pe Arena Națională, arătându-și limitele, titlul fiind departe de Craiova în acest sezon. Golurile steliștilor au fost marcate de Momcilovic și Tănase.

Știința continuă seria meciurilor slabe din acest an, elevii lui Devis Mangia neregăsindu-și forma care au făcut-o pe Universitatea să joace cel mai frumos fotbal din România. Pe stadionul din București, alb-albaștrii au fost absenți, însă fanii olteni care au făcut deplasarea la capitală au oferit o demonstrație de forță, dominând fondul sonor, chiar dacă pe arenă s-au aflat peste 20.000 de suporteri ai Stelei. Craiova s-a îndepărtat la 7 puncte de primul loc, în timp ce formația de pe locul 2, CFR Cluj, are un avans de 5 puncte. În schimb, acest loc 3 pe care îl ocupă Universitatea Craiova în acest moment se află și el în pericol, pentru că Viitorul s-a apropiat la 2 puncte. La finalul meciului, Alexandru Băluță și Devis Mangia s-au contrat în declarații: 

"Nu ştiu ce a încercat să îmi arate prin chestia asta. Eu eram pregătit, m-am pregătit toată săptămâna, ştiam ce înseamnă un meci contra Stelei, pentru că sunt oltean, şi chiar sunt dezamăgit de decizia dânsului. Eu încerc să dau totul pe teren, chiar dacă nu îmi iese golul. Eu alerg foarte mult, îmi ajut echipa în multe momente şi prin alte lucruri pe care le fac pe teren. Decizia lui Mister m-am ambiţionat şi mai tare şi sper să nu mai facă aceeaşi greşeală ca în seara asta", a declarat Băluţă, la finalul meciului. (DigiSport)
"Băluță trebuie să joace și să vorbească mai puțin. Nu m-a nemulțumit nimic, dar dacă are ceva să îmi spună, o poate face în vestiar.", s-a arătat nemulțumit Devis Mangia. (DigiSport)
 
FCSB: C. Bălgrădean – R. Benzar, B. Planic, M. Bălașa, M. Momcilovic – L. Filip, O. Popescu – D. Man, C. Budescu (’46, Teixeira), Cr. Tănase (’18, Fl. Tănase) – D. Alibec (’75, E. Gnohere). Antrenor: Nicolae Dică.
„U“ Craiova: M. Mitrovic – R. Popa, R. Kelic (’58, Băluță), T. Ferreia – I. Martic (’5, R. Dimitrov), A. Santos (’67, Mateiu), H. Zlatinski, N. Bancu – Cr. Bărbuț, Gustavo, A. Mitriță. Antrenor: Devis Mangia.
 
Cartonașe galbene: Ov. Popescu ’28, Budescu ’35, Man ’71 / Mateiu ’69, Băluță ’72.
Au arbitrat: Istvan Kovacs – Vasile Marinescu, Ovidiu Artene; Florin Ovidiu Mazilu.
Observatori: Aron Huzu, Eduard Alexandru.
 
 
sursă foto: ucv1948.ro

 

 
afiseaza mai multe
Adaugă un comentariu
Doresc să primesc un email când cineva comentează
Cei care doresc să fie informaţi în momentul în care un vizitator publică un comentariu nou, pot bifa căsuţa de sub câmpul e-mail.
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Contact:
Adresă: str. M. Kogalniceanu, nr. 3
Craiova, Dolj
Telefon: 0351 431 881
E-mail: anunturi[at]micapi.ro