Politică Business Actualitate Evenimente Sport Administraţie Interviu Învăţământ  
Actualitate Revendicat în instanţă
Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a rămas fără teren de fotbal
0 Publicat la 18 noiembrie 2014, ora 13:49, 4942 / 2293 afişări Cătălin Praja
Nota medie 6.0/10 din 949 voturi
   
Stadionul din cadrul FEFS Craiova a fost revendicat. Instanţa a decis, definitiv, trecerea stadionului din patrimoniul facultăţii în domeniu privat.

Pe baza unei legi din 2007, o persoană fizică din Craiova a reuşit să revendice stadionul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport pe care se antrenază studenţii craioveni. “Da, este adevărat, stadionul facultăţii noastre fost revendicat. Jumătate din el este cu hotărâre definitivă iar jumătatea cealaltă este în litigiu, urmând ca avocaţii noştrii să încerce să îl păstreze în patrimoniul nostru.” a declarat Marian Dragomir, decanul Stadionul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova

 

Terenul a mai fost cu câţiva ani înproces de revendicare, însă, la acea vreme, cererea a fost respinsă. S-a revenit şi de data aceasta procesul a fost câştigat de cel care a revendicat stadionul. “E o pierdere foarte mare pentru facultatea noastră pentru că acolo îşi făceau antrenamentele studenţii facultăţii. Dacă proprietarul vrea să închidă stadionul, nu ştiu ce o să ne facem, pentru că nu avem prea multe alternative”, a mai declarat decanul facultăţii.

 

Există un proiect pentru un nou stadion

În 2009, atunci când stadionul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport a fost pentru prima oară revendicat, Universitatea din Craiova a făcut un proiect pe fonduri europene pentru un teren cu gazon natural, la dimensiuni mai mici şi cu o pistă de atletism cu 3 culoare. În primăvara acestui an, proiectul a fost refăcut iar apoi trimis spre aprobarea ADR SV Oltenia, lucru care s-a şi întâmplat. “În acest moment, din cunoştinţele pe care le am, proiectul a fost urcat pe SEAP şi cred că este posibil să se fi încheiat procedura de licitaţie.”

 

Stadionul se va face pe terenurile de baschet şi handbal care se află în incinta Facultăţii şi peste 2 terenuri de tenis de câmp. În acest moment, în baza unei înţelegeri verbale, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova a primit acceptul de a folosi stadionul până în momentul ăîn care noul proprietar se va decide ce va face cu el, fără plata unei chirii. “Dacă mâine omul vrea să îşi pună pătrunjel şi roşii în faţa porţii de fotbal, noi nu avem ce îi face pentru că este proprietarul stadionului”, a mai declarat decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, Marian Dragomir.  

 

Pentru că exerciţiul financiar pe fonduri europene se încheie la sfârşitul anului 2015, Universitatea din Craiova a făcut o mic “dribling” şi, împreună cu ADR SV Oltenia a licitat proiectul tehnic, urmând ca imediat ce se intră în exerciţiul financiat 2016-2022 să se poată scoate la licitaţie şi execuţia noului stadion. Proiectul este în valoare de 4.5 milioane de euro şi mai include şi reabilitarea a două cămine studenţeşti.

 

 
afiseaza mai multe
Adaugă un comentariu
Doresc să primesc un email când cineva comentează
Cei care doresc să fie informaţi în momentul în care un vizitator publică un comentariu nou, pot bifa căsuţa de sub câmpul e-mail.
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Contact:
Adresă: str. M. Kogalniceanu, nr. 3
Craiova, Dolj
Telefon: 0351 431 881
E-mail: anunturi[at]micapi.ro