Politică Business Actualitate Evenimente Sport Administraţie Interviu Învăţământ  
Actualitate Razie de amploare
Peste o tonă de fier vechi şi o caroserie de maşină, confiscate pe strada Râului
0 Publicat la 5 mai 2015, ora 15:59, 5137 / 2545 afişări Cătălin Praja
Nota medie 5.9/10 din 1192 voturi
   
În urma ordinului emis de Prefectura Dolj, prin care s-a constituit o comisie formată din structurile Ministerului Afacerilor Interne şi cei de la Gardă de Mediu, astăzi, pe strada Râului a avut loc o amplă razie pentru descoperirea celor care desfăşoară activităţi de comercializare ilegală a fierului vechi.

Zi grea pentru cei care se ocupă cu dezmembrări pe strada Râului. Este vorba despre acele persoane care desmembrează maşini în mijlocul domeniului public, fără a deţine acte care să le ofere acest drept. Încă de dimineaţă, cei care sunt certaţi cu legea au fost vizitaţi de organele legii, care au confiscat ce s-a putut confisca şi a aplicat amenzi tuturot celor care s-au aflat în conflict cu legea. La această acţiune au participat toate forţele de ordine, de la Poliţia Locală până la Jandarmerie, ISU da şi Garda de Mediu. Întreaga acţiune a durat 3 ore şi s-a axat pe identificarea cetăţenilor care dezmembrează maşini pe domeniul public sau dau foc la cauciucuri şi provoacă foarte mult fum, care afectează mediul înconjurător. În urmă aceste acţiuni, Poliţia Locală din Craiova a aplicat 13 sancţiuni contravenţionale în valoare de 4600 de lei pentru ocuparea spaţiului public fără forme legale şi s-a dispus confiscarea de bunuri abandonate, printre care o caroserie completă de maşină, alte elemente de caroserie şi mai multe piese de motor, survenite din dezmembrări. Acţiunea a mobilizat mai multe forţe de ordine, care au participat împreună pentru combaterea problemelor cauzate de diverse persoane de pe strada Râului care ţin spaţiul public ocupat ilegal şi încetinesc lucrările din zonă. Nu doar Poliţia Locală a acordat sancţiuni, ci şi Inspectoratul de Poliţie Dolj. Aceştia din urmă au confiscat peste o tonă de fier vechi şi au acordat o contravenţie de 5.000 de lei. Raportul final urmează a se prezenta Prefectului Judeţului Dolj în zilele următoare când va fi finalizat.

 

Foto: gds.ro

 
afiseaza mai multe
Adaugă un comentariu
Doresc să primesc un email când cineva comentează
Cei care doresc să fie informaţi în momentul în care un vizitator publică un comentariu nou, pot bifa căsuţa de sub câmpul e-mail.
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Contact:
Adresă: str. M. Kogalniceanu, nr. 3
Craiova, Dolj
Telefon: 0351 431 881
E-mail: anunturi[at]micapi.ro