Politică Business Actualitate Evenimente Sport Administraţie Interviu Învăţământ  
Actualitate
Comorile de la Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman”
0 Publicat la 7 august 2021, ora 21:04, 736 / 682 afişări + Revista Micapi
Nota medie 6.1/10 din 142 voturi
   
Vă mulţumim pentru votul acordat!

Cea mai mare bibliotecă din județul Dolj adăpostește nenumărate lucrări unice în România. În total, întreaga colecție numără peste 40.000 de volume. Primele cărți au fost donate de cei care au și dat, ulterior, numele Bibliotecii Județene – Alexandru și Aristia AMAN.

“Pentru cultura poporului din oraşul meu natal Craiova, îi leg biblioteca mea, precum şi toată colecţia mea de tablouri originale ale familiei mele, obiecte de artă şi toate mobilele. Cu acestea să se înfiinţeze o bibliotecă liberă şi un muzeu pentru răspândirea cultului de frumos în sine…” – Alexandru Aman

 

“Voiesc… ca în casele mele din acest oraş cu tot locul şi dependinţele lor din strada Kogălniceanu, Primăria Craiovei să înfiinţeze şi să întreţină o bibliotecă publică în etajul de jos, un muzeu cu o galerie de tablouri la etajul de sus al acestor case…” – Aristia Aman.

 

Nicolae Romanescu a îmbogățit vitrina cu 4000 de volume, multe din secolele XVI-XVII. Printre donatori s-au numărat și alte personalități: Carol I, George Bengescu, principele Nicolae Racoviță.

Donațiile au continuat până s-a ajuns, în zilele noastre, la un număr de peste 40.000 de volume. Dintre acestea, câteva au stat de volume speciale:

  • manuscrise din sec. XVII-XVIII aparţinând școlii copiștilor din Bistrița Năsăud, donate bibliotecii noastre de către prof. univ. dr. doc. Dan Simonescu şi de către bibliofilul Nicolae Vasilescu Capsali;
  • carte veche românească (până la 1830), Cazania lui Varlaam, Iaşi, 1643; Îndreptarea legii…, Târgovişte, 1652; Biblia de la Bucureşti, 1688; Sevastos Kimenitul, Eortologhion…, Snagov, 1701; Evanghelie…, Râmnic, 1746; Minei, Râmnic, 1778 şi altele apărute la Blaj, Buda, Sibiu, Braşov;Din colecţia de carte veche românească.
  • carte veche străină, în limbile: latină, germană, franceză, italiană, engleză (până la 1800), Erasmus din Roterdam, Verborum ac Rerum Copia…, tipărită la Iena în anul 1512 (cea mai veche tipăritură a bibliotecii), Opera Sfântului Ieronim, legată în piele, cu gravuri originale, apărută la 1516 în tipografia elveţiană a lui Johan Frobenius, Oeuvres completes – Voltaire, ediţia 1791-1792, în 99 de volume; Cicero – Epistolae ad Atticu… Venetus, Paulus Manutius Aldi filius, 1548; Iusti Lipsi. De bibliothecis Syntagma, Antuerpiae, Officiana Plantiniana, apud Ioanes Moretus, 1602; Helvetiorum Respublica. Lug. Batavorum, Officiana Elzeviriana, 1626; Balzac, Lettres, A. Leiden, chez Jean Elzevier, 1656 ş.a.;Din colecţia de carte veche străină:
  • carte modernă românească (din 1831 până la 1918), carte modernă străină (din 1801 până la 1850), cărţi cu autografe (dedicaţie manuscrisă), cărţi bibliofile prin formă şi realizare, ediţii princeps, periodice vechi româneşti şi străine (până la 1918), periodice interbelice româneşti până la 1947 şi străine până la 1945, ex-libris-uri (un număr de 1740), vederi şi cărţi poştale.

 

Fundaţia “Alexandru şi Aristia Aman”, inaugurată la 21 decembrie 1908 şi compusă din trei secţiuni: bibliotecă, pinacotecă şi muzeu, s-a bucurat de un prestigiu deosebit, atestat şi de semnăturile în cartea de onoare a unor personalităţi marcante care au vizitat acest centru cultural din Craiova: regele Ferdinand, regina Maria, regele Carol al II-lea, prinţul G. Ştirbei, g-ral Al. Averescu, Nicolae Iorga, Petre Antonescu, N. Ghica-Budeşti, Mihail Dragomirescu, Emil Grigorovitza, Ramiro Ortiz, G. Ionescu-Siseşti, Simion Stoilow, Sabba Ştefănescu, Gh. Ţiţeica, Ion Kalinderu, Lucian Blaga, Victor Eftimiu, Şt.O. Iosif, Marius Bunescu, Onisifor Ghibu, C.C. Giurescu, Tache Papahagi, Simion Mehedinţi, Spiru Haret, Ion Minulescu ş.a.

 

 

 

 

 
afiseaza mai multe
Adaugă un comentariu
Doresc să primesc un email când cineva comentează
Cei care doresc să fie informaţi în momentul în care un vizitator publică un comentariu nou, pot bifa căsuţa de sub câmpul e-mail.
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Contact:
Adresă: str. M. Kogalniceanu, nr. 3
Craiova, Dolj
Telefon: 0351 431 881
E-mail: anunturi[at]micapi.ro