Șansele sunt extrem de mari, juveții fiind pe primul loc în Liga 1. Doar că, o astfel de performanță nu s-ar putea realiza fără o garnitură puternică. Iar din această garnitură, cel mai important jucător și liderul echipei, cel care ține mijlocul terenului și coordonează întreaga echipă este, fără îndoială, Alexandru Cicâldău.
Venit de la Viitorul Constanța, decarul Universității Craiova s-a dovedit a fi omul care, atunci când echipa are nevoie de el, răspunde afirmativ de fiecare dată. S-a întâmplat și la Cluj, dar și la Mediaș, acolo unde, golurile lui au dus Universitatea Craiova pe locul 1 în Liga 1.
Șansele acestuia de a mai rămâne la Craiova la finalul sezonului sunt relativ mici, dacă ținem cont de cota de 4 milioane de euro, dar, la cum este cunoscut finanțatorul Craiovei, ne putem aștepta oricând la o sumă de transfer mult mai mare.
Alexandru Cicâldău are 22 de ani, 1.78m și este născut pe data de 8 iulie 1997.