Departe de Craiova, unde Adrian Mititelu a renunţat să o mai ducă pe FC Universitatea Craiova pe stadionul „Ion Oblemenco” pentru primul antrenament oficial al echipei, antrenorul CS U Craiova, Erik Lincar îşi vede, liniştit, de pregătirile pe tărâm sârbesc.
Marţi, antrenorul celor de la CS Universitatea Craiova, şi-a scos elevii la o nouă rundă de antrenamente solicitante. Baza de pregătire pe care se antrenează oltenii se prezintă în condiţii impecabile. Băieţii vor avea un program destul de încărcat în perioada următoare, aceştia urmând să dispute mai multe jocuri de pregătire împotriva unor echipe slave.
După antrenamentul de pe terenul de fotbal, băieţii lui Erik Lincar au ieşit la o alergare uşoară într-un parc din Zlatibor, localitatea în care desfăşoară stagiul de pregătire.
Primul meci amical din cantonamentul din Serbia este programat pentru ziua de miercuri, împotriva echipei Mladost Lucani din prima ligă sârbească. Meciul va debuta la ora 10:30. Următorul joc va fi sâmbătă, 27 iulie, în compania formaţiei din localitatea Zlatibor. Cel de-al treilea meci se va disputa luni, 29 iulie, în compania formaţiei OFK Petrovac, care evoluează în prima ligă din Muntenegru. Cel de-al patrulea joc va avea loc joi, 1 august, urmând ca pentru acest meci, oficialii echipei craiovene să desemneze adversara.
Site-ul www.micapi.ro foloseşte cookie-uri pentru o mai bună funcţionare a aplicaţiei. Conform reglementărilor şi îndrumărilor privind cele mai bune practici, orice utilizator din UE trebuie înştiinţat în această privinţă. Continuarea navigării pe acest site reprezintă un acord pozitiv privind această înştiinţare.